Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, şi Gigi Becali, de la FCSB, au declarat, joi, că s-au înţeles în privinţa transferului lui Olimpiu Moruţan la gruparea bucureşteană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost un dialog cu Gigi Becali. Suntem într-o zonă în care putem face transferul. Mai urmează să vorbescă Steaua cu jucătorul. Într-un fel, ne-am inţeles. Am vorbit cu Becali şi am ajuns la o înţelegere legată de suma de transfer. Sunt de acord cu ce îmi dă Steaua. Există procente lăsate. Rămâne în vară la Botoşani. Trebuie să joace. Avem sume legate de unde joacă, unde ajunge FCSB, legate de naţională", a spus Iftime la Digi Sport.

Gigi Becali a confirmat că a ajuns la o înţelegere cu Iftime. "Dacă domnul Iftime nu v-a spus suma, nu vă aşteptaţi să v-o zic eu, înainte de a termina actele. Eu vă spun 700.000 de euro. După care, veţi afla adevărul. Oferta i-am scris-o cu 700.000 de euro. După care am mai discutat ceva, dar i-am spus că nu va fi scris pe hârtie, ca să nu o folosiţi la alte cluburi. Domnul Iftime e un om serios. Eu m-am înţeles cu Botoşaniul. E închisă. Am înţeles că băiatul are un impresar care o să vedem ce vrea impresarul ăla. Ce vrea, să joace la Botoşani pentru 1.000 de euro? Sau să joace la Steaua pentru 8-10.000 de euro", a afirmat Becali, tot la Digi Sport.

Moruţan este legitimat la FC Botoşani din 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.