Echipa Huddersfield Town a retrogradat în a doua ligă engleză, ca urmare a înfrângerii din meciul cu Crystal Palace, scor 0-2, din etapa a XXXII-a a Premier League, informează AFP.
Huddersfield are cu 19 puncte mai puţin faţă de ultimele echipe de pe poziţii neretrogradabile, Burnley, Southampton şi Brighton, astfel că nu se mai poate salva.
Formaţia Huddersfield Town a promovat în Premier League la finalul sezonului 2016/2017, spre surpriza generală, şi a reuşit să se menţină în sezonul trecut.
În actuala ediţie de campionat, echipa a obţinut însă doar 14 puncte (trei victorii, cinci remize, 24 de înfrângeri).



























