Preşedintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, a declarat, joi, că în cazul în care va câştiga următoarele două partide din play-off, cu CFR Cluj şi FC Viitorul, echipa pregătită de Laurenţiu Reghecampf nu mai poate rata titlul de campioană în acest sezon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialul FCSB consideră că pe final de sezon echipa lui Reghecampf este într-o creştere de formă, spre deosebire de contracandidatele la titlu.

"Nu m-am interesat ce cotă ar avea Steaua să câştige campionatul pentru că nu o vedeam favorită până acum. Dar după ultimele rezultate, Steaua este din nou favorită. Văzând jocurile celorlalte echipe, Steaua chiar poate să câştige campionatul dacă face două jocuri bune acum. Ultimele partide au arătat că Steaua are o pregătire fizică foarte bună. Steaua parcă urcă în formă în acelaşi timp în care celelalte echipe parcă scad. Şi presiunea pe alte echipe este mult prea mare. Dacă Steaua va reuşi să câştige cu CFR Cluj şi cu Viitorul eu cred că este campioană. Am văzut ce a făcut Viitorul anul trecut în sezonul regulat, iar în play-off nu s-a regăsit. Au jucători talentaţi, dar tineri, care la o anumită presiune cedează. S-a văzut şi la Craiova, joacă bine o repriză, apoi intră în panică, îi depăşeşte miza jocului. Eu cred că nu mai e o altă echipă în afara de primele două care să spere la titlu. Dinamo visează din nou la locul doi, dar diferenţa este mare. Cred totuşi că Viitorul nu va scăpa locul doi, şi pe undeva îl merită”, a declrarat Duckadam.

Referitor la speculaţiile referitoare la faptum că jucătorului Geraldo Alves nu şi-ar fi apărat corect şansele în partida cu FCSB, Duckadam a spus că este probabil o strategie a celor de la Astra Giurgiu pentru a scăpa de jucător: "Probabil că Geraldo mai are un an sau doi de contract şi nişte clauze şi nu ştiu cum să scape de el. E urât ceea ce fac. Eu îl cunosc pe Geraldo de când juca la Steaua, ştiu ce caracter are şi cum se pregăteşte. Dacă vorbim de greşeli flagrante putem să ne gândim şi la Săpunaru, care a făcut trei greşeli fantastice, şi cu Viitorul, şi cu Steaua şi cu Dinamo. Eu cred că e o strategie a celor de la Astra, că vor să scape de Geraldo. E păcat pentru că omul şi-a făcut treaba cu brio acolo unde a fost”.

Helmuth Duckadam, care a devenit imaginea Casei Pariurilor, regretă că nimeni nu a pariat, în 1986, că va apăra patru penaltiuri în finala Cupei Campionilor Europeni, cu FC Barcelona.

"În general cotele bune sunt la surprize. Câteodată trebuie să rişti ca să câştigi. Aş fi pariat că apăr penaltiuri la Sevilla, deşi nu pariam că apăr patru, dar cel puţin două. Pentru patru penaltiuri apărate cred că ar fi fost cota de câteva sute la sută, poate o mie. Cine poate anticipa aşa ceva? Păcat că nu a fost pusă. Dacă cineva ar fi pariat pe asta ar fi devenit milionar cu siguranţă, câştiga mulţi bani”, a mai spus Duckadam.

Preşedintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, promovează campania Casei Pariurilor "Finalele Campionilor", în cadrul căreia jucătorii au şansa să vadă finala Ligii Campionilor din 3 iunie alături de fostul portar. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.