Clubul Rapid a anunţat, luni, că handbalista Sorina Tîrcă şi-a prelungit contractul, noua înţelegere fiind valabilă doi ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Interul stânga a avut un sezon excepţional în tricoul alb-vişiniu, încheind pe locul 4 în topul celor mai bune marcatoare din Liga Florilor MOL, cu un total de 146 de goluri.

"Sezonul trecut la Rapid pentru mine a fost ceva magic, ireal, un vis devenit realitate după o perioadă dificilă în viaţa mea. Avem cea mai frumoasă galerie din toată ţara, care merită tot respectul, pentru că fără ei nu puteam ajunge atât de departe.Titlul câştigat este rodul echipei, staff-ului, conducerii, sponsorilor, dar nu în ultimul rând al galeriei care ne-a susţinut meci de meci, indiferent de rezultat. Le mulţumim tuturor şi îi aşteptăm din sezonul viitor alături de noi în număr cât mai mare, să facem lucruri măreţe împreună!", a declarat sportiva.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.