CSM Bucureşti a anunţat, vineri, că selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României, Tomas Ryde, a semnat un contract pe doi ani cu gruparea din Capitală, astfel că le va antrena şi pe “tigroaice”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este un moment important în viaţa mea. Sunt foarte onorat că am ajuns la CSM Bucureşti. Alături de noile fete, dar şi de cele care au rămas, sunt convins că vom deveni cea mai bună echipă din lume”, a declarat Tomas Ryde.

Ryde, care a fost numit la conducerea naţionalei feminine la 10 mai, a mai pregătit prima reprezentativă a ”tricolorelor” în perioada 2015-2016, de numele său fiind legată şi cea mai importantă performanţă internaţională din ultimii ani la nivel de echipe naţionale: bronzul de la Campionatul Mondial din 2015.

Ca antrenor al unei echipe de club, Tomas Ryde are în palmares Liga Campionilor ( câştigată cu Viborg, în 2006), două titluri de campion al Danemarcei (tot cu Viborg, în 2006, 2008), dar şi două Cupe ale Danemarcei (cu Viborg, în 2007, 2008)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.