Handbal feminin: România, victorie cu Coreea de Sud la CM tineret din China şi va juca pentru locurile 9-12

Handbal feminin: România, victorie cu Coreea de Sud la CM tineret din China şi va juca pentru locurile 9-12
FOTO: IHF

Naţionala de tineret a României a învins, marţi, reprezentativa Coreei de Sud, scor 26-22 (16-10), în al doilea meci din grupa principală II. Tricolorele vor juca pentru clasarea finală pe locurile 9-12, ratând sferturile competiţiei.

România a ratat sferturile competiţiei după ce a pierdut prima partidă din grupa principală II, cu Spania.

Rezultatele naţionalei din primele partide la CM U20: 40-15 cu Canada, 30-28 cu Brazilia şi 31-37 cu Germania (grupa preliminară C), 25-32 cu Spania şi 26-22 cu Coreea de Sud (grupa principală II).

Ca urmare, tricolorele încheie grupa II pe locul 3 şi vor juca pentru clasarea finală pe locurile 9-12, în 2-3 iulie.

Din grupa României, în sferturile de finală s-au calificat Germania şi Spania, scor 29-28 în meciul direct de marţi.

Sferturile de finală se vor disputa în 2 iulie, urmate de semifinale (3 iulie) şi finalele pentru medalii (5 iulie).

România are două titluri mondiale în palmares, obţinute în 1995 şi 1999. La ediţia CM din 2024, echipa României s-a clasat pe locul 11.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră