Liderul WTA Simona Halep a declarat, sâmbătă seară, după ce a eliminat-o pe Maria Şarapova în semifinale la Roma, că meciul cu rusoaica a fost poate cel mai bun al său pe zgură. Ea a explicat şi manifestarea de bucurie de la final, spunând că era fericită şi a reacţionat cum a simţit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“La final eram fericită că am jucat atât de bine şi am câştigat meciul. Este de fiecare dată dificil împotriva ei, astfel că eram foarte fericită şi m-am bucurat cum am simţit. Am încercat să fiu agresivă tot meciul. Cred că poate a fost cel mai bun meci al meu pe zgură şi sunt foarte fericită că deşi Maria a jucat la cel mai bun nivel, eu am câştigat meciul”, a spus Halep.

În ceea ce priveşte finala cu Elina Svitolina, Simona Halep consideră că va fi un meci frumos. “Este frumos că suntem din nou în finală, noi două. Va fi un meci frumos, dar sper să nu mă accidentez din nou. Este o adversară dificilă şi o jucătoare mare. Trebuie să mă concentrez şi să joc la nivel maxim”, a afirmat ea.

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat, sâmbătă, în a XXX-a a finală a carierei, după ce a învins-o, cu 4-6, 6-1, 6-4, pe rusoaica Maria Şarapova, locul 40 WTA, în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma. Halep va juca a doua finală consecutivă la Foro Italico şi a treia în acest an.

În ultimul act, Halep o va întâlni, duminică, de la ora 14.00, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA, deţinătoarea trofeului. Va fi reeditarea finalei de anul trecut, când Svitolina s-a impus cu 4-6, 7-5, 6-1. De altfel, ucraineanca este în avantaj în întâlnirile directe, scor 3-2, câştigând şi ultima partidă, cu scorul 6-3, 6-1, în grupele Turneului Campioanelor de anul trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.