Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat după înfrângerea din meciul cu CSU Craiova, scor 1-3, că pentru formaţia sa jocul s-a terminat după eliminare şi penalti. El a menţionat însă că i-au plăcut atmosfera de la Craiova şi nivelul jocului, adăugând că a văzut nivel european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un meci foarte bun, un meci frumos, cu situaţii de joc. Pentru noi s-a terminat când s-a luat acel roşu şi la penalti. Craiova este o echipă care atacă. În rest, până la penalti, în repriza a doua am început mult mai bine decât ei. Au echipă foarte bună şi e normal să vină peste tine. Îi felicit pentru tot ce s-a întâmplat aici la Craiova. Mi-a plăcut, pentru că mă simt antrenor. Parcă am văzut nivel european. Se face ceva şi în România, într-o zonă unde fotbalul e iubit şi sperăm să mai apară astfel de lucruri", a spus Hagi la Digi Sport.

Formaţia CSU Craiova a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii I, în care oaspeţii conduceau cu 1-0 la pauză şi au jucat în inferioritate numerică din minutul 57, după eliminarea lui Ţîru.

Au marcat Mitriţă '58 (penalti), Bancu '62 şi Bărbuţ '77 pentru gazde, respectiv Ţucudean '42 pentru oaspeţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.