Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, miercuri seară, după meciul cu APOEL Nicosia, scor 1-0, că este mulţumit de felul în care a reacţionat echipa sa după eşecul din campionat cu CFR Cluj (0-2), adăugând că FC Viitorul ar fi putut să înscrie mai multe goluri. Hagi spune că golul lui Cristian Ganea a fost mai frumos decât cele marcate de el când era fotbalist.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem fericiţi. Am câştigat, învăţăm de la fiecare experienţă. Sunt mulţumit că echipa a reacţionat bine de la meciul cu CFR. Am avut consistenţă, am avut ocazii multe, putea scorul să fie şi mai mare. Dar e bine, există şi meciul doi", a spus Hagi la TVR. 

Tehnicianul l-a lăudat pe autorul golului, Cristian Ganea, spunând că golul tânărului jucător a fost mai frumos decât ale sale. "Eu n-am dat gol cum a dat Ganea, al lui e mai frumos. E într-o formă bună, a crescut. E profesionist, are talent, poate şi mai mult. E un băiat foarte bun".

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Gheorghe Hagi a precizat că APOEL este o echipă cu jucători cu multă experienţă, însă FC Viitorul a făcut faţă. "Am făcut faţă meciului cu stilul nostru, cu jocul nostru. Merge bine, vom vedea".

Hagi a menţionat că FC Viitorul nu poate fi considerată favorită, având în vedere faptul că este o echipă tânără. "Cum să fim noi favoriţi? Nici n-avem cum niciodată, o echipă tânără... Dar am făcut faţă, creştem, sunt fericit pentru jucători. Dar atenţie, jucăm în Cipru, au suporteri, o să fie căldură mare, să vedem cum putem să facem ca să arătăm bine la ambele meciuri. Nu avem prima şansă. E un meci, îi cunoaştem mai bine acum , ei ne cunosc mai bine, o să fie un meci frumos", a afirmat el.

Antrenorul echipei FC Viitorul a mai spus că îşi doreşte ca toate echipele din România implicate în cupele europene să obţină rezultate bune, inclusiv Dinamo şi CSU Craiova, care întâlnesc Athletic Bilbao, respectiv AC Milan. "Îmi doresc din toată inima să meargă bine. Să încerce, orice e posibil în sport. Important e să creadă, poate iese. Le doresc din tot sufletul baftă, să le fie bine, inclusiv Stelei".

Formaţia FC Viitorul a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa cipriotă APOEL Nicosia, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Este prima victorie a constănţenilor în cupele europene, iar Cristian Ganea a marcat primul gol al FC Viitorul în competiţiile continentale intercluburi.

Ganea a înscris în minutul 75, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri.

De la FC Viitorul a fost eliminat Ţucudean, în minutul 90+3, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Returul va avea loc în Cipru, la 2 august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.