Tehnicianul Pep Guardiola a afirmat că dacă în urmă cu şapte ani ar fi spus că Manchester City va câştiga şase titluri, lumea ar fi spus că este nebun. Manchester City a reuşit, duminică seară, să câştige al patrulea titlu consecutiv de campioană a Angliei, al şaselea în ultimii şapte ani.
"Pentru un fan al lui Liverpool, a fost epoca lui Bill Shankly, Bob Paisley şi a unor jucători precum Ian Rush şi Graeme Souness. Îi menţionez doar pe ei. Pentru fanii lui Liverpool, ei vor fi întotdeauna cea mai bună echipă. La Manchester United, a fost Sir Alex Ferguson şi acea perioadă incredibilă cu Rio Ferdinand, Gary Neville, Roy Keane, Scholes, Giggs, Beckham, Yorke, Cole şi Carrick. Ei vor crede întotdeauna că atunci au avut cea mai bună echipă. Asta au crezut fanii la vremea lor. Nu poţi explica sentimentele. Îţi susţii echipa. Dar în ceea ce priveşte statisticile, nimeni nu a făcut vreodată mai bine decât noi. Recorduri de goluri, de puncte, patru titluri la rând. Imaginaţi-vă când am ajuns aici, dacă v-aş fi spus: "În următorii şapte ani vom câştiga şase titluri". Mi-aţi fi spus că sunt nebun. Am făcut ceva incredibil. Am câştigat şase campionate în şapte ani. În această ţară, în fotbalul modern, cu calitatea antrenorilor, cu calitatea echipelor...Echipa mă surprinde, la fel şi conducerea. Este un club incredibil, bine organizat. Întotdeauna există o echipă care îţi împinge limitele, înainte era Liverpool, acum a fost Arsenal. Din tot sufletul, felicitări lui Mikel Arteta şi stafului său, jucătorilor şi fanilor săi. Au avut un sezon incredibil. Nu spun asta doar ca să fiu drăguţ, vorbesc serios. Ne-au împins cu adevărat să dăm ce e mai bun din noi înşine într-un mod în care rar am mai făcut-o până acum", a declarat Guardiola.
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, pe teren propriu, scor 3-1, pe West Ham United şi a cucerit titlul de campioană a Angliei pentru a patra oară consecutiv.
În ultima etapă din Premier League, City a câştigat duelul de la distanţă cu Arsenal. Foden a înscris o dublă pentru echipa lui Guardiola, iar oaspeţii au redus din diferenţă, readucând speranţele în tabăra lui Arsenal, dar Rodri a refăcut avantajul gazdelor şi Manchester City se clasează pe primul loc în ierarhia din campionat, cu 91 de puncte, cucerind al patrulea titlu consecutiv şi al şaselea din ultimii şapte ani.
Arsenal a fost a doua, cu 89 de puncte, elevii lui Arteta învingând greu acasă, scor 2-1, pe Everton. FC Liverpool a încheiat podiumul, cu 82 de puncte, iar în Liga Campionilor va mai merge şi Aston Villa.
În vârstă de 53 de ani, Guardiola antrenează Manchester City din 2016.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.