Mijlocaşul Gheorghe Grozav a declarat, joi seară, după meciul amical cu Turcia, scor 2-0, în care a marcat ambele goluri, că este una dintre cele mai frumoase seri din cariera sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă bucur că am reuşit să câştigăm, că am reuşit să marchez, este poate una dintre cele mai frumoase seri din cariera mea. Însă ne aşteaptă un meci la fel de greu, cu Olanda, şi trebuie să fim concentraţi la maximum. Petrecem puţin acum, ne bucurăm, dar de mâine trebuie să ne revenim şi sperăm să facem un meci bun cu Olanda la Bucureşti. Sper să facem un joc la fel de bun cu Olanda", a spus Grozav la Pro X.

El a precizat, referitor că a purtat tricoul cu numărul 10, că pentru el a existat o presiune în plus. "Am încercat să iau presiunea asta de pe mine, aveam o presiune n plus pentru că purtam acest tricou. E o seară grozavă şi suntem foarte bucuroşi. Nu contează numărul de pe tricou, ci cât de bine îţi faci treaba în teren, şi în această seară am demonstrat toată echipa că ne-am făcut treaba cât mai bine", a afirmat Grozav.

Gheorghe Grozav a vorbit şi despre ceea ce le-a cerut selecţionerul Cosmin Contra lui şi colegilor săi: "Mister a încercat să ne impună să facem un presing avansat în terenul advers".

Reprezentativa României a învins, joi, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, într-un meci amical disputat la Cluj-Napoca.

Ambele goluri au fost marcate de Gheorghe Grozav în minutele 42 şi 69.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.