Glenn Hoddle, operat luna trecută după ce a suferit un stop cardiac, a fost externat

Glenn Hoddle, operat luna trecută după ce a suferit un stop cardiac, a fost externat
FOTO: Twitter Tottenham Hotspur

Glenn Hoddle, fost internaţional englez şi fost selecţioner al Angliei, care a fost spitalizat în stare gravă, în octombrie, chiar de ziua sa, şi apoi a fost operat, a fost externat din spitalul londonez St Bartholomew’s şi acum se recuperează acasă, relatează bbc.com.

Potrivit unui purtător de cuvânt citat de BBC, Hoddle a răspuns bine la tratament. “Familia sa cere politicos să îi fie respectată intimitatea şi ca lui Glenn să i se dea timp pentru a se reface total”, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Glenn Hoddle, a fost spitalizat în stare gravă, la 27 octombrie, în ziua în care a împlinit 61 de ani. Lui Hoddle i s-a făcut rău la sediul BT Sport, unde lucrează în calitate de consultant.

Hoddle are 53 de selecţii în naţionala Angliei, iar de-a lungul carierei a evoluat la Tottenham, AS Monaco, Swindon şi Chelsea.

El a fost selecţioner al Angliei în perioada 1996/1999.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră