Patronul grupării FCSB, Gigi Becali, consideră că numărul antrenorilor care au antrenat echipa sa, 18, în cei 16 ani de când patronează clubul, nu este mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Prea puţini am schimbat. Aşa a fost să fie. Şi poate să mai fie. Aşa am schimbat eu şi am schimbat bine. Pentru că nu sunt în faliment şi sunt numărul unu în România. N-am schimbat pe niciunul. Să zicem că i-am forţat schimbarea lui Zenga. Şi îmi pare rău pentru că Mirel Rădoi mi-a spus că de fapt cel mai bun antrenor cu care s-a antrenat vreodată a fost Zenga. Dar nu-mi pare rău, pentru că am câştigat campionatul atunci”, a spus Becali la Digisport.

El a precizat că pe Gheorghe Hagi nu l-a dat afară, decizia fiind a antrenorului: “Pe Hagi nu l-am dat eu afară. Îndrăzneam eu vreodată? Am dat nişte declaraţii odată, pe care le-am regretat. El a plecat. Niciodată n-aş fi trecut peste respectul lui Gică. El a făcut o conferinţă de presă şi a plecat. Cel mai mult îmi pare rău de Gică. Nu am spus de el pentru că nu consider că l-am dat afară. Singurul lucru de care îmi pare rău este comportamentul faţă de Gică”.

Becali a spus că singurul antrenor asupra căruia nu a intervenit a fost Victor Piţurcă: “Nici Piţurcă nici 7000 de Piţurci nu mi-au călcat mie vreodată demnitatea. Dintotdeauna m-am implicat, numai Piţurcă n-am făcut cu el de-astea, atât. În rest la toţi”.

În cei 16 ani, Becali a fost refuzat de anumiţi antrenori. “Dan Petrescu n-a venit, Teja n-a venit, Ionuţ Badea n-a venit. L-am sunat. N-a vrut să vină. Reghecampf mi-a băgat bani în club, a luat şi un jucător. Şi Olăroiu. Oli mai avea contract, dar l-am lăsat să plece. Şi m-a sunat apoi şi mi-a zis să-l iau pe Mirel şi dau pe el şase milioane”, a mai spus Gigi Becali.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.