Gigi Becali a declarat, duminică, la Digi Sport, că vrea ca Florin Ştefan să fie transferat la FCSB de la Sepsi, însă este dispus să plătească pentru el 300.000 de euro, o sumă pe care şi el o consideră mică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu îi dau 300.000 de euro. Eu atât dau. E puţin, dar eu atât dau! Nu ştiu cât vor ei, probabil că vor dori 800.000 de euro. Dacă va fi aşa, atunci eu voi spune că mai dau 100.000, facem 400.000 de euro şi gata”, a spus Gigi Becali.

El a menţionat că vrea transferul lui Ştefan “după ce se liniştesc apele”. “Acum, toţi cred că pot vinde ca Becali. Îi las o lună de zile. După aceea, vorbim”, a mai spus Becali.

Gigi Becali a declarat şi că nu are oferte pentru Dennis Man sau Florinel Coman, ci pentru Dragoş Nedelcu. ”Ca să vezi cum e viaţa! Nu am oferte pentru Man şi Coman, dar am pentru Nedelcu. Am primit ofertă pe Nedelcu, dar nu mi-a convenit. Am nevoie de Nedelcu. Nedelcu a primit ofertă din zona rusească”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.