Ghetele internaţionalului egiptean al echipei Liverpool, Mohamed Salah, vor putea fi admirate săptămâna viitoare de vizitatorii British Museum alături de exponatele din Egiptul Antic, a anunţat, joi, muzeul londonez.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Avem o nouă achiziţie foarte interesantă. Pentru a celebra faptul că starul egiptean Mohamed Salah este golgheterul Premier League în acest sezon, vom expune ghetele sale alături de obiecte din Egiptul antic, înainte de finala Ligii Campionilor”, se menţionează pe contul de Twitter al British Museum.

Neal Spencer, curator la British Museum, a declarat că ghetele sunt parte a unui proiect de prezentare a unor obiecte care să reprezinte Egiptul modern.

Mohamed Salah, a stabilit, în ultima etapă a ediţiei 2017/2018 a campionatului Angliei, un record de 32 de goluri înscrise într-un sezon de Premier League cu 38 de etape. Precedentul record, de 31 de goluri, fusese stabilit de Alan Shearer în sezonul 1995/1996 şi egalat de Cristiano Ronaldo în 2007/2008 şi Luis Suarez în 2013/2014.

Liverpool va juca la 26 mai, la Kiev, finala Ligii Campionilor, împotriva echipei Real Madrid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.