Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, luni, după lansarea candidaturii lui Ionuţ Lupescu la preşedinţia FRF, că în cazul în care membrii afiliaţi ai federaţiei îl vor alege pe Răzvan Burleanu fotbalul românesc îşi merită soarta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este un semnal important pe care  prezenţa noastră l-a dat, dar Ionuţ Lupescu trebuie să muncească, trebuie să convingă membrii afiliaţi că programul lui este cel mai bun. Noi suntem aici pentru a certifica faptul că este cel mai bun, că are capacitatea managerială pe care sper că şi-o va pune în practică. Cred că dacă membrii afiliaţi vor avea o altă opţiune în afara lui Ionuţ Lupescu, atunci chiar că fotbalul românesc îşi merită soarta. Şi merităm să ne ducem mai jos decât suntem dacă îl aleg pe actualul preşedinte. Chiar înseamnă că votanţii au o problemă", a declarat Popescu.

Fostul jucător consideră că play-off-ul Ligii I va fi mai puţin atractiv fără Dinamo, echipă care va evolua în play-out: "E o surpriză neplăcută pentru fotbalul românesc lipsa prezenţei lui Dinamo în play-off. Ar fi fost un adversar redutabil pentru toate celellate echipe. Dar Dinamo a fost în pericol şi anul trecut. Cred că ar foi fost un campionat mult mai plăcut cu Dinamo în play-off. Florin Bratu dă dovadă de curaj să preia funcţia de antrenor, pentru că va fi o presiune fantastică din partea patronului, a publicului. Va avea o misiune grea".

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Popescu a fost prezent, luni, la lansarea candidaturii lui Ionuţ Lupescu la preşedinţia FRF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.