Reprezentativa Germaniei, deţinătoarea trofeului, a fost eliminată de la Cupa Mondială după faza grupelor, fiind învinsă de Coreea de Sud, miercuri, cu scorul de 2-0, în ultima etapă a grupelor competiţiei din Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sud-coreenii au marcat ambele goluri în minutele de prelungire, 90+3 şi 90+6, primul fiind acordat după consultarea VAR.

La meciul de la Kazan, au înscris Young-Gwon Kim ‘90+3 şi Heung-Min Son ‘90+6

Coreea de Sud: Jo - Lee, Yun, Hong, Kim - Lee, Jang, Jung, Moon (Joo ’69) - Son, Koo (Hwang ’56, Go ‘79). Selecţioner: Shin Tayeong

Germania: Neuer – Kimmich, Süle, Hummels, Hector (Brandt ’78) – Khedira (Gomez ’58), Kroos – Goretzka (Mueller ’63), Özil, Reus – T.Werner. Selecţioner: Joachim Low

Meciul a fost arbitrat de americanul Mark Geiger.

Germania încheie Grupa F pe ultimul loc, cu trei puncte, la egalitate cu Coreea de Sud, dar cu un golaveraj mai slab. Pe primele două locuri încheie Suedia şi Mexic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.