George Cosac a fost reales, vineri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, pe care o ocupă din februarie 2013.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit FR Tenis, la Adunarea Generală de Alegeri, din cele 155 de voturi exprimate 140 au fost în favoarea lui Cosac, iar 15 au fost anulate.

Alegerile au fost programate iniţial la 6 aprilie, dar atunci Ministerul Tineretului şi Sportului a dispus anularea Adunării Generale ordinare a Federaţiei Române de Tenis şi efectuarea unui control la acest for, după ce două cluburi au contestat organizarea AG, în cadrul căreia urmau să aibă loc alegeri. La un control efectuat în 3 şi 4 aprilie, MTS a stabilit că FR Tenis nu poate proba cu documente numărul de structuri afiliate care figurează în evidenţa sa.

La 2 noiembrie, data la care au fost reprogramate alegerile la FR Tenis, din nou nu s-a votat, reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului prezenţi în Adunarea Generală a Federaţiei Române de Tenis ameninţând conducerea FRT că vor sista finanţarea şi că vor retrage Certificatul de Identitate Sportivă.

Pe lista candidaţilor pentru postul de preşedinte s-au aflat din luna aprilie George Cosac, Dumitru Hărădău, Răzvan Itu şi Marius Vecerdea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.