Galatasaray şi-a adjudecat al 23-lea titlu de campioană a Turciei, marţi, cu o victorie clară, scor 4-1, în deplasare la Ankaragücü, în etapa a 36-a.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu un meci rămas de disputat, cel mai titrat club din Turcia, cu 82 de puncte, nu mai poate fi egalat de vicecampioana şi marea rivală Fenerbahçe (77 de puncte), care nu a mai câştigat titlul din 2014.

Galatasaray s-a putut baza în acest sezon pe atacantul argentinian Mauro Icardi (21 de goluri, 7 pase decisive) şi pe mijlocaşul uruguayan Lucas Torreira.

Argentinianul, care a sosit sub formă de împrumut de la Paris Saint-Germain în vara anului trecut, a marcat o nouă dublă marţi împotriva lui Ankaragücü (1-4).

La patru ani de la ultimul titlu, Leii din Istanbul s-au calificat direct în următoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Jucătorii lui Okan Buruk îşi vor sărbători încoronarea duminică, în faţa fanilor lor, în derbiul de la Istanbul cu Fenerbahçe.

Galatasaray a terminat pe locul 13 în Süper Lig în sezonul trecut, cea mai slabă clasare din istorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.