Mare parte a delegaţiei Italiei participantă la Campionatele Mondiale de ciclism pe pistă de la Roubaix (Franţa) a rămas fără biciclete, după ce acestea au fost furate de o bandă 'bine organizată", informează mirror.co.uk, care citează Gazzetta dello Sport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filippo Ganna, Liam Bertazzo, Jonathan Milan şi Simone Consonni s-au bucurat, joi, de victoria obţinută în proba de urmărire pe echipe, care le-a adus titlul mondial.

După 24 de ore, ei au constatat că preţioasele lor biciclete, alături de alte 16 ale delegaţiei, au dispărut din faţa hotelului din apropierea oraşului Lille, în care erau cazaţi.

În total, 20 de biciclete au dispărut, vineri seară, 15 de pistă şi cinci de alt fel, toate aflate într-o autospecială parcată în faţa hotelului.

O bicicletă dintre cele cu care echipa Italiei a cucerit aurul mondial în proba de urmărire pe pistă costă aproximativ 30.000 de euro, astfel că paguba produsă de hoţi se ridică la mai multe sute de mii de euro.

Polţia crede că bicicletele au fost furate de o bandă de hoţi profesionişti.

"Au fost bine organizaţi", a declarat Roberto Amadio, şeful delegaţiei italiene.

"Ştiam cât de dificilă poate fi călătoria din punct de vedere al securităţii, aşa că am ales să stam într-un hotel cu o parcare privată, monitorizată, chiar dacă naveta la velodrom în fiecare zi era puţin mai solicitantă. Evident că nici măcar aceste măsuri nu i-au oprit pe făptuitori", a adăugat el.

Compania producătoare Cicli Pinarello a apelat la reţelele de socializare pentru a cere sprijin în prinderea hoţilor.

"Suntem şocaţi să auzim că majoritatea bicicletelor echipei naţionale italiene au fost furate la Roubaix. Toate bicicletele sunt vopsite în culori unice şi majoritatea are ghidon personalizat printat 3D, foarte important pentru sportivi. Rugăm comunitătatea noastră de urmăritori şi fani să raporteze la infobike@pinarello.com dacă vedeţi vreuna dintre aceste biciclete de vânzare online”, a anunţat producătorul italian, pe Instagram

În ciuda furtului, sportivii italieni au putut să participe la ultimele două zile al competiţiei, sâmbătă şi duminică, deoarece au lăsat câteva biciclete la velodrom.

Italia a terminat pe locul trei în clasamentul final al medaliilor, cu patru de aur, trei de argint şi trei de bronz, după Germania şi Olanda.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.