Germanul Jérôme Boateng, campion mondial în 2014 şi dublu câştigător al Ligii Campionilor cu Bayern (2013, 2020), a anunţat vineri seara că îşi încheie cariera de fotbalist la 37 de ani.
„Am jucat mult timp, pentru cluburi mari, pentru ţara mea. Am învăţat, am câştigat, am pierdut şi am crescut prin toate acestea. Fotbalul mi-a dat multe, acum este timpul să trec la altceva. Nu pentru că trebuie, ci pentru că sunt pregătit”, a explicat el într-un clip de rămas bun de 65 de secunde pe contul său de Instagram.
„Sunt recunoscător echipelor, fanilor, oamenilor care m-au susţinut. Şi, mai presus de toate, familiei mele, copiilor mei. Ei au fost întotdeauna alături de mine”, a adăugat el, cu imagini care îi retrasează cariera.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Fundaş central, el a petrecut un deceniu în Bavaria, unde a câştigat de nouă ori Bundesliga, de cinci ori Cupa şi de două ori Liga Campionilor. Apoi a jucat la Olympique Lyon, Salernitana şi Linz.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.