În perioada 16-17 octombrie, 63 de arbitri şi asistenţi din Liga 1 certificaţi VAR au participat, la Centrele Naţionale de Fotbal Mogoşoaia şi Buftea, la un seminar împreună cu Comisia Centrală a Arbitrilor, anunţă frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În prima zi, pe terenul de la Buftea, arbitrii prezenţi au susţinut o testare fizică inedită: alergări pe diferite trasee în continuarea cărora a urmat imediat analiza clipurilor pe monitorul VAR. Astfel, a fost simulată reacţia oficialilor de joc în condiţiile pe care aceştia le regăsesc şi în timpul jocurilor.

De asemenea, împărţiţi în grupuri în sală, arbitrii au avut de analizat mai multe clipuri cu faze din competiţiile interne şi internaţionale. Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, este cel care, a doua zi, a făcut o analiză în detaliu, prezentându-le ”centralilor” şi asistenţilor interpretările ce se impuneau în fiecare situaţie.

De la seminar au lipsit Istvan Kovacs şi Marcel Bîrsan împreună cu colegii lor din brigăzile care au condus marţi, 17 octombrie, două partide internaţionale în preliminariile EURO 2024, respectiv în cele pentru Campionatul European U21.
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.