Preşedintele Ligii Profesioniste din Franţa, Vincent Labrune, a anunţat joi că meciul dintre Olympique Marseille şi Olympique Lyon, anulat duminică în urma atacului asupra autocarului lui Lyon, se va disputa pe 6 decembrie, într-un loc care urmează să fie stabilit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Comitetul a decis să reprogrameze meciul pentru 6 decembrie", confirmă preşedintele LFP, Vincent Labrune. "Mai presus de toate, însă, acesta va decide ulterior asupra locului de desfăşurare a acestui meci, în aşteptarea unor informaţii suplimentare din partea autorităţilor publice care să garanteze condiţii optime de siguranţă şi securitate pentru toţi cei implicaţi şi pentru public", a spus el,

Potrivit lequipe.fr., nu se ştie încă dacă meciul va avea loc pe Stade Vélodrome, aşa cum era prevăzut iniţial, sau pe teren neutru, aşa cum au cerut unii. De asemenea, nu se ştie nici dacă suporterilor li se va permite să asiste la meci.

Meciul care trebuia să se dispute duminică seara  a fost anulat după ce autocarul echipei Olympique Lyonnais a fost atacat cu pietre în drum spre Marsilia. Fabio Grosso a fost lovit în faţă. Rana a necesitat mai multe copci. Autobuzele suporterilor din Lyon au fost, de asemenea, atacate în drumul lor spre Stade Vélodrome.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.