Fotbal – Amical: Egal între Canada şi Islanda, scor 2-2

Fotbal – Amical: Egal între Canada şi Islanda, scor 2-2

Echipa naţională de fotbal a Canadei a terminat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa naţională a Islandei, într-un meci amical.

Canada, una dintre cele trei ţări gazdă ale Cupei Mondiale 2026, îşi continuă meciurile de pregătire, întâlnind Islanda la Toronto, pe stadionul BMO Field. Canadienii au avut statistica de partea lor în prima repriză, dar cei care au marcat au fost oaspeţii. Atacantul lui Real Sociedad, Ori Steinn Oskarsson, a deschis scorul în minutul 9, şi tot el l-a majorat în minutul 21.

În repriza secundă a intrat în scenă atacantul lui Juventus Torino, Jonathan David. Canadienii au primit un penalti, pe care David l-a transformat în minutul 67. Minutul 75 a mai adus un penalti transformat de David şi scorul a devenit egal, 2-2. Gazdele au terminat jocul în zece, după eliminarea lui Tajon Buchanan, în minutuo 80, cu roşu direct, iar Canada – Islanda s-a încheiat 2-2.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră