Fostul fundaş şi antrenor belgian Glen De Boeck a murit, în noaptea de duminică spre luni, la Anvers, la vârsta de 54 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vineri, el a suferit o hemoragie cerebrală gravă la domiciliul său, după care a intrat în comă profundă, iar luni a decedat. 

Legenda clubului Anderlecht, pentru care a disputat peste 280 de meciuri între 1995 şi 2005, Glen De Boeck a câştigat trei titluri de campion, după ce şi-a început cariera profesională la Mechelen (1992-1995) şi s-a format la clubul din oraşul său natal, Boom. Fostul fundaş central a purtat de 36 de ori tricoul echipei naţionale belgiene.

După ce a devenit antrenor, mai întâi ca secund la RSCA, a debutat ca principal la Cercle Bruges în 2007. A avut mai multe experienţe în Belgia şi Olanda: Beerschot (2010), VVV Venlo (2011), Waasland-Beveren (2012-2013), Mouscron (2016), Lokeren (2019) şi două perioade la Courtrai (2017-2018 şi 2023), ultima sa experienţă pe banca tehnică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.