Christian Horner va rămâne şeful echipei Red Bull, deţinătoarea titlului în Formula 1, el fiind declarat nevinovat miercuri în cazul presupusului comportament nepotrivit faţă de o angajată, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania austriacă producătoare de băuturi energizante care deţine echipa de F1 a emis un comunicat după o anchetă independentă, înaintea cursei de deschidere a sezonului, din weekend, din Bahrain.

"Red Bull poate confirma că plângerea a fost respinsă", a precizat un purtător de cuvânt al Red Bull. "Red Bull este încrezătoare că ancheta a fost corectă, riguroasă şi imparţială".

Horner, care este căsătorit cu fosta componentă a Spice Girls Geri Halliwell, negase acuzaţiile şi a continuat să conducă echipa în timpul investigaţiei.

Conducătorul în vârstă de 50 de ani urma să ajungă miercuri în Bahrain, iar rezultatul investigaţiei privind conduita necorespunzătoare a înlăturat un nor care plana asupra unei echipe care a câştigat toate cursele de anul trecut, cu excepţia uneia.

"Raportul investigaţiei este confidenţial şi conţine informaţii private ale părţilor şi ale terţilor care au participat la investigaţie şi, prin urmare, nu vom face alte comentarii din respect pentru toţi cei implicaţi", a precizat Red Bull.

"Red Bull va continua să se străduiască să îndeplinească cele mai înalte standarde la locul de muncă", se menţionează în comunicat.

În comunicat se precizează că reclamanta are dreptul de a face apel.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.