Joao Mendes, fiul fostului mare jucător brazilian Ronaldinho, a semnat un contract pe un an cu Hull City, a anunţat joi clubul din liga secundă engleză.
Jucătorul în vârstă de 20 de ani a trecut pe la academia Barcelonei înainte de a ajunge la Burnley în 2024. A jucat regulat pentru echipa Under-21, dar a fost eliberat în acest an.
Acordul include o opţiune de prelungire cu un an.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
„Cred că este bine să poţi juca în diferite stiluri de fotbal”, a declarat Mendes. "În Brazilia, stilul este unul, în Spania este altul, iar în Anglia este altul, aşa că cred că dacă ai jucat în diferite locuri, acest lucru îţi completează foarte bine jocul.”
Fostul jucător al Barcelonei, Ronaldinho, care a câştigat Cupa Mondială cu Brazilia în 2002 şi a primit Balonul de Aur în 2005, a postat pe Instagram o fotografie cu Mendes ţinând în mână un tricou al echipei Hull, cu menţiunea: „Mult noroc la noul tău club şi în noua ta provocare, fiule”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.