Finala Conference League are loc miercuri, de la ora 22.00. Betis Sevilla şi Chelsea Londra luptă pentru trofeu la Wrocław (Polonia).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Real Betis este în căutarea primului trofeu european în finala UEFA Conference League din 2024/25, în timp ce Chelsea este în căutarea celui de-al nouălea.

Echipa lui Enzo Maresca vine în Polonia cu gândul la o premieră unică: cu o victorie, va deveni prima echipă care triumfă în toate cele cinci competiţii majore ale UEFA, Chelsea câştigând deja două ediţii ale Ligii Campionilor, două Liga Europa, două Supercupe UEFA şi două ediţii ale fostei Cupe a Cupelor.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Echipe probabile:

Real Betis: Adrián - Sabaly, Bartra, Natan, Rodríguez - Cardoso, Fornals - Antony, Isco, Ezzalzouli - Bakambu. Antrenor: Manuel Pellegrini

Chelsea: Jørgensen - James, Adarabioyo, Badiashile, Cucurella - Caicedo, Dewsbury-Hall - Madueke, Palmer, Sancho - Jackson. Antrenor: Enzo Maresca

Cine va arbitra?

Meciul va fi arbitrat de Irfan Peljto, primul bosniac care va conduce o finală a unei competiţii majore de cluburi UEFA.

Irfan Peljto, 40 de ani, va fi ajutat de Senad Ibrišimbegović şi Davor Beljo.

Rezervă va fi Halil Umut Meler (Turcia), iar asistent de rezervă va fi Kerem Ersoy (Turcia).

În Camera VAR se vor afla Jerome Brisard (Franţa), Willy Delajod (Franţa) şi Marco Di Bello (Italia).

Trofeul Conference League are o înălţime de 57,5 cm şi cântăreşte 11 kg. Este format din 32 de spini hexagonali care se răsucesc şi se curbează de la baza trofeului.

Câştigătorii ediţiei 2024/25 obţin, de asemenea, un loc în faza grupelor Ligii Europa, în cazul în care nu s-au calificat prin competiţia lor internă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.