FIFA se pregăteşte să mute peste o sută de persoane, inclusiv cele care lucrează la departamentul juridic, de la sediul său istoric din Zurich la Miami, în Florida, informează AFP, citând surse din cadrul forului fotbalistic mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Forul care guvernează fotbalul a transferat deja o serie de angajaţi de la sediul său din Paris şi a deschis recent birouri în Miami pentru a ajuta la organizarea Cupei Mondiale din 2026, care va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic.

"FIFA este un organism de conducere la nivel mondial şi anumite departamente au fost informate despre un plan de mutare la un nou sediu permanent la Miami", a declarat un purtător de cuvânt al FIFA contactat de AFP, confirmând parţial informaţia.

"Acest lucru este în concordanţă cu viziunea globală a unei organizaţii cu 211 asociaţii membre. Noile noastre birouri din Miami şi Singapore se alătură birourilor noastre din Paris şi birourilor noastre de dezvoltare regională din întreaga lume. Sediul central al FIFA va rămâne la Zurich", a declarat un purtător de cuvânt al FIFA. Potrivit sursei citate, departamentul juridic se va muta, de asemenea, la Miami.

Oraşul Florida pare să fie strategic datorită apropierii sale de cele 41 de asociaţii membre ale CONCACAF, care acoperă America de Nord, America Centrală şi Caraibe, şi a legăturilor sale uşoare cu America de Sud.



Pe lângă Cupa Mondială din 2026, Statele Unite vor găzdui Cupa Mondială a Cluburilor FIFA în 2025.

FIFA a fost fondată la Paris în 1904, înainte de a se muta în 1932 la Zurich, care a devenit sediul său central în 2007.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.