Federaţia Internaţională de Baschet (FIBA) a anunţat, marţi,că a deschis o anchetă după un conflict între două jucătoare din Mali la Cupa Mondială de baschet feminin de la Sydney, calificat drept "nebunie” de conducătoarea echipei, care şi-a cerut scuze în numele grupului.
Luni, imediat după cea de-a patra înfrângere a echipei din Mali în patru meciuri, sinonimă cu eliminarea în faza grupelor, împotriva Serbiei (81-68), două jucătoare s-au luat la bătaie în zona mixtă a Olympic Park Sports Center, înainte de a fi despărţite de coechipiere, relatează AFP.
„FIBA recunoaşte că a existat o altercaţie între jucătoare din Mali în zona mixtă (...). În urma acestui incident a deschis o anchetă. FIBA va decide să ia orice măsuri disciplinare posibile odată ce aceasta se va termina”, a aunţat forul, al cărui preşedinte, Hamane Niang, este din Mali.
Luni, conducătoarea de joc Touty Gandega indicase pe contul său de Twitter că doreşte „să-şi ceară scuze poporului malian şi (poporului) african”.
„Ei bine... vreau să precizez că aceasta nu este imaginea pe care am vrut să o transmitem, chiar nu. Dumnezeu ştie că ne înţelegem bine şi există, din păcate, un derapaj pe care am fi vrut să-l evităm! Am dori să ne cerem scuze poporului din Mali şi oamenilor din Africa”, a scris Gandega pe Twitter.
„Ştiu că este o nebunie ce s-a întâmplat, dar fetele regretă profund comportamentul lor!”, a adăugat ea.
Toate 13 jucătoare au fost prezente, marţi. la încălzire şi apoi pe bancă împotriva Canadei, ultimul meci al Mali la Cupa Mondială.
