Federaţia Engleză de Fotbal (FA) şi-a fixat ca obiectiv diversificarea stafurilor tehnice ale echipelor naţionale, într-o ţară în care numărul redus de antrenori de culoare a fost criticat.
Până în 2028, FA doreşte ca cel puţin 25% din personalul echipei sale masculine să fie „de culoare, asiatic, de rasă mixtă sau de altă origine etnică” şi, în mod ideal, vizează 30 %. Aceasta este o creştere faţă de cifra actuală de 19%.
Foşti fotbalişti englezi, inclusiv internaţionalii Les Ferdinand şi Sol Campbell, fac campanie în acest sens.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Conform unui studiu realizat de Black Footballers Partnership (BFP), 43% dintre jucătorii din Premier League sunt de culoare.
„Combaterea discriminării este una dintre ambiţiile noastre cheie. Vom continua să unim fotbalul pentru a aborda această problemă socială”, a declarat Mark Bullingham, directorul executiv al FA. FA doreşte, de asemenea, să crească diversitatea etnică a echipelor sale feminine, cu scopul de a creşte de la 4% la 15% până în 2028, şi aspiră să crească numărul de femei din personalul său.
Anglia a pierdut finala Euro 2021 în faţa Italiei după ce Bukayo Saka, Marcus Rashford şi Jadon Sancho au ratat penalty-uri. Cei trei jucători, în special Saka, au fost ulterior victimele a numeroase atacuri rasiste pe reţelele sociale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.