FC Viitorul a remizat cu Racing Union, scor 0-0, şi s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa

FC Viitorul a remizat cu Racing Union, scor 0-0, şi s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa

Formaţia FC Viitorul s-a calificat, joi, în turul doi preliminar al Ligii Europa, după ce a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu Racing Union (Luxemburg), în manşa secundă a turului 1 preliminar. În partida tur, disputată săptămâna trecută, Viitorul s-a impus cu scorul de 2-0.

În minutul 13, un gol al FC Viitorul a fost anulat pentru ofsaid.

FC Viitorul: Cojocaru - Lima, Ţîru, Mladen, De Nooijer - Achim, Băluţă, Vînă - I. Hagi (Voduţ ‘56), Drăguş (Măţan ’56), Houri (Pitu ’83). Antrenor: Gheorghe Hagi

Racing Union: Ruffier - Humbert, M'boup (Sulejmani ’80), Gomes - Hennetier, Nouidra, Osmanovic, Nakache, Birk – Shala (Szimayer ‘75), Da Mota. Antrenor: Patrick Grettnich

Meciul a fost arbitrat de Alexandr Aliev, din Kazahstan.

În turul doi preliminar al Ligii Europa, FC Viitorul va întâlni echipa olandeză Vitesse.

În această fază intră în competiţie şi FCSB, care va juca împotriva câştigătoarei dublei manşe Rudar Velenje (Slovenia) – Tre Fiori (San Marino), la care în tur a fost 7-0 pentru Rudar.

Partidele din turul doi preliminar vor avea loc la 26 iulie şi 2 august.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră