Gruparea FC Rapid a depus o cerere de listare la Bursa de Valori Bucureşti şi a primit acceptul acesteia, sperând totodată să obţină o derogarea din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară, după ce îi va fi aprobat noul plan de reorganizare, informează Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Clubul giuleştean a cerut Autorităţii de Supraveghere Financiară să primească derogare de la normele în vigoare, a declarat pentru Profit.ro vicepreşedintele ASF Mircea Ursache. "Mai au de trecut un prag: să li se aprobe planul de reorganizare", a declarant Ursache.

Contactat de agenţia News.ro, administratorul special al FC Rapid, Radu Birlică, a declarat că gruparea giuleşteană a obţinut deja avizul Bursei de Valori Bucureşti, aşteptând acum să fie aprobat nou plan de reorganizare. "Noi avem speranţe în această procedură, pentru că ne poate ajuta foarte mult şi avem deja aprobabrea unităţii bursiere. Dar mai trebuie urmaţi câţiva paşi, printre care aprobarea planului de reorganizare de către Adunarea Generală a Creditorilor. Ne dorim ca Rapid să fie primul club listat la bursă, rămâne însă să şi concretizăm ceea ce deja am întreprins. Sperăm să atragem capital prin acest demers, în plus este o modalitatea transparentă. Se poate urmări unde se duc banii", a declarat Birlică.

Rapid ar putea fi primul club sportiv listat la cota Bursei de Valori Bucureşti. În prezent, FC Rapid este deţinut de omul de afaceri Valerii Moraru, care nu este străin de piaţa de capital. El mai controlează, prin familia sa, 80% din compania Perla Covasnei şi a avut până în anul 2009 pachetul majoritar la Bere Azuga.

Legislaţia secundară a pieţei de capital prevede că o firmă aflată în insolvenţă nu se poate lista la bursă, iar actuala procedură prin care trece Rapid Bucureşti se poate prelungi chiar şi pentru doi ani, spun surse din piaţa de capital, citate de Profit.ro. Din acest motiv, FC Rapid a cerut ASF o derogare de la normele în vigoare.

Formaţia Rapid Bucureşti evoluează în prezent în Liga a II-a, fiind liderul Seriei I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.