Tehnicianul echipei FC Botoşani, Costel Enache, a declarat că formaţia sa va susţine un stagiu de pregătire în Antalya, în această iarnă, şi va disputa patru meciuri amicale, unul cu formaţia lui Claudiu Keşeru şi Cosmin Moţi, Ludogoreţ Razgrad.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

FC Botoşani se va reuni pentru reluarea pregătirilor la 7 ianuarie. În 8 şi 9 ianuarie jucătorii vor face vizita medicală, iar în perioada 12-24 ianuarie vor fi în cantonament în Antalya. 

"În Antalya avem patru meciuri de pregătire, din care trei asigurate. Cu Ludogoreţ (Liga 1 Bulgaria), Baltika Kaliningrad (Liga 2 Rusia) şi Tosno (Liga 3 Rusia). Sperăm să nu apară probleme de sănătate la jucători sau poate unii ajung la un nivel mai înalt. Eu le doresc lucrul acesta, ar fi un exemplu pentru cei care rămânem. La capitolul veniri am spus aşa şi aş vrea să reamintesc: în momentul de faţă lotul nostru este unul echilibrat. Factorul decisiv în schimbarea neastră a fost mental. În partea de mental intră şi relaţiile socio-umane, personale, legăturile sufleteşti legate între jucători. Ţin foarte mult la lucrul acesta, forţa grupului este mai importantă decât valoarea individuală, dar dacă găsim un jucător care să ajute clubul cu siguranţă că o vom face. Pentru că tot grupul va ieşi în evideţă şi asta e foarte important pentru mine”, a declarat Costel Enache, potrivit site-ului oficial al FC Botoşani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.