FC Barcelona a anunţat, vineri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că nu i-a plătit niciun comision lui Andre Cury la plecarea lui Neymar la Paris Saint-Germain, cum a susţinut Cadena Ser.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“FC Barcelona neagă că i-a făcut vreo plată lui Andre Cury ca un comision pentru plecarea jucătorului Neymar Jr. Amintim că plecarea jucătorului brazilian nu a fost ca urmare a unui transfer, ci ca urmare a achitării unei clauze de reziliere. Andre Cury are o relaţie contractuală cu clubul, fără să fie exclusive, prin firma sa, pentru a face scouting. În ultima perioadă, Andre Cury a colaborat la aducerea unor jucători ca Paulinho, Yerry Mina, Coutinho şi Arthur”, a precizat clubul catalan.

Gruparea din Barcelona a precizat că îşi rezervă dreptul de a acţiona legal împotriva celor care răspândesc ştiri false despre club, pentru a-şi apăra imaginea şi interesele.

Cadena Ser a susţinut că Andre Cury, un apropiat al tatălui lui Neymar, a primit 6,6 milioane de euro în urma transferului brazilienului la Paris Saint-Germain. Suma, care înseamnă 3 la sută din valoarea totală a tranzacţiei (222 milioane de euro), era convenită în contractul semnat de Cury la venirea lui la FC Barcelona, în 2013, sub conducerea lui Sandro Rosell, a adăugat sursa citată.

Cadena Ser a mai scris că oficialii catalani au încercat prin toate mijloacele să nu achite această sumă, pretextând că atacantul a plecat împortiva voinţei clubului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.