Liverpool i-a adus un omagiu lui Diogo Jota în primul său meci pe Anfield de la moartea atacantului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Internaţionalul portughez în vârstă de 28 de ani a murit într-un accident de maşină în Spania împreună cu fratele său Andre Silva, 25 de ani, în iulie.

Liverpool a jucat un meci amical cu Athletic Bilbao, iar legenda lui Liverpool, Phil Thomson, şi preşedintele Athletic, Jon Uriarte, au adus coroane de flori pe teren şi le-au depus la marginea careului de şase metri..

Pe panourile din jurul Anfield se putea citi „Odihniţi-vă în pace Diogo Jota şi Andre Silva - Nu vei fi niciodată singur”, în timp ce fanii au cântat cântecul lui Jota.

Suporterii de la Liverpool au arborat, de asemenea, banderole şi bannere care aminteau de numărul lor 20 - un număr care a fost retras de club în această vară.

Jucătorii ambelor echipei, antrenorii şi fani au aplaudat când jocul a fost oprit în minutul 20.

 

Jota a marcat 65 de goluri în 182 de apariţii pentru Reds, ajutându-i să câştige Premier League, FA Cup şi Cupa Ligii, după sosirea sa de la Wolves în 2020.

"A fost o perioadă grea pentru toată lumea legată de club, dar mai ales pentru familia lui Diogo, soţia sa, copiii şi prietenii săi.
Nu ne putem imagina durerea prin care au trecut, iar clubul va continua să le ofere tot sprijinul posibil în continuare. Îl vom purta mereu cu noi în inimile noastre, în gândurile noastre, oriunde am merge. Decesul lui Diogo a avut un mare impact asupra noastră a tuturor, dar ceea ce a fost atât de important a fost dragostea şi grija arătată de lumea fotbalului, şi în special, desigur, comunitatea Liverpool FC”, a declarat antrenorul Arne Slot, înainte de meci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.