Pasionaţii de sporturi montane şi de alpinism, dar şi publicul larg, sunt invitaţi la Universitatea de Vest din Timişoara la proiecţia filmului Everest 2017, în care este prezentată cea mai recentă expediţie în premieră naţională a alpinistului Horia Colibăşanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, de luni al reprezentanţilor alpinistului timişorean Horia Colibăşanu, proiecţia filmului Everest 2017 are loc în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, marţi, 23 ianuarie a.c., de la ora 19.30.

”Sportivul timişorean va povesti care au fost etapele expediţiei, ce provocări a avut pe parcurs şi cum a reuşit să le depăşească. După proiecţia filmului, cei prezenţi îi vor putea adresa întrebări”, se arată în comunicat.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii de Vest.

Expediţia lui Horia Colibăşanu pe Everest, din primăvara anului 2017, este apreciată ca cea mai performantă expediţie românească pe acest vârf, având în vedere modul de ascensiune ales de sportiv: fără ajutorul şerpaşilor şi fără oxigen suplimentar.

Colibăşanu practică stilul pur în alpinismul de mare altitudine, fiind considerat unul dintre cei mai buni alpinişti din lume.

Datorită performanţelor sale sportive, în iunie 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Horia Colibăşanu cea mai importantă distincţie: Ordinului Naţional Steaua  României, gradul de Cavaler.

Anul trecut, a avut loc cea de-a 19-a expediţie internaţională a lui Colibăşanu şi cea de-a 14-a în Himalaya, Everest fiind cel de-al optunea vârf  în palmaresul de alpinist.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.