Echitaţie: „Căpitanul” Varenne, armăsar legendar, a murit la vârsta de 31 de ani

Echitaţie: „Căpitanul” Varenne, armăsar legendar, a murit la vârsta de 31 de ani

Campion legendar, armăsarul italian Varenne a decedat în noaptea de luni spre marţi, în urma unui infarct, la herghelia lui Jemma şi Dario De Angelis din Campania, a anunţat site-ul său oficial pe Instagram.

Suntem consternaţi. Calul părea să-şi revină după o mică problemă de sănătate apărută în ultimele zile, dar noaptea aceasta a suferit un infarct care ni l-a răpit pentru totdeauna. Este o durere imensă”, a declarat De Angelis pentru site-ul specializat Grande Ippica Italiana.

Supranumit „Căpitanul” („Il Capitano” în italiană), Varenne, în vârstă de 31 de ani, a câştigat de două ori, în 2001 şi 2002, Premiul Americii, cea mai faimoasă cursă de trap din Franţa, cu un premiu de 800.000 de euro.

Potrivit site-ului dedicat lui, Varenne a câştigat de-a lungul carierei sale peste şase milioane de euro şi a fost desemnat „cel mai bun cal al anului” în trei ţări diferite: Italia, Franţa şi Statele Unite.

S-a retras din competiţii în 2002 şi, de atunci, a fost folosit ca armăsar de reproducţie, fiecare inseminare cu material seminal congelat de la Varenne putând ajunge la o valoare de până la 15.000 de euro.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor