Echipa de Cupa Davis a României va întâlni Grecia lui Stefanos Tsitsipas, în 3 şi 4 februarie, în play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială I a Cupei Davis. Înaintea înfruntării de la Atena, componenţii echipei României sunt încrezători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Trăim pentru meciurile astea intense şi cu jucători de top. Eu îi cunosc foarte bine pe ambii, şi pe Stefanos şi pe Petros, cu Petros chiar am jucat câteva luni, am fost la ei acasă, mă cunosc bine cu toată familia. I-am urmărit la Australian Open. Sunt încrezător că putem aduce victoria pentru România. Cred că suntem într-o poziţie bună în faţa lor. Mi-aş dori din toată inima să aduc punctul decisiv pentru România”, a spus Victor Cornea, vineri, într-o conferinţă de presă.

Marius Copil a declarat că abia aşteaptă să joace împotriva lui Stefanos Tsitsipas, locul 7 ATP.

“Eu abia aştept să joc cu Stefanos, mă înţeleg super bine cu el. Mie meciurile astea îmi plac, să fie grele, vin mulţi oameni să se uite. Îmi place foarte mult să joc cu jucători din top 10. Pentru asta muncim toată viaţa. Sunt într-o formă bună. Voi da tot ce am mai bun din mine. Când joc Cupa Davis nivelul meu este unul mai ridicat decât când joc pentru mine. Abia aştept să mergem acolo şi să încercăm să aducem victoria acasă. În grupa 1 am fost favoriţi, dar am picat cu Grecia. Dar mergem acolo să dăm tot ce e mai bun din noi. Mie îmi face plăcere să vin la Cupa Davis. Sper să mai prind câteva ediţii”, a afirmat Copil.

Căpitanul nejucător Gabriel Trifu speră ca echipa să aibă şi noroc în Grecia: “O să fie un meci foarte dificil, ei având un jucător în primii zece. Sperăm să avem o evoluţie bună şi cu puţin noroc şi cu o evoluţie bună să câştigăm”.

Întâlnirea dintre România şi Grecia va avea loc la Atena, în Liossia Olympic Sports Hall.

Componenţii lotului naţional pentru această partidă sunt: Marius Copil (33 de ani, 294 ATP la simplu), Nicholas David Ionel (21 de ani, 265 ATP), Cezar Creţu (22 de ani, 364 ATP), Luca Preda (17 ani, 1.095 ATP) şi Victor Vlad Cornea (30 de ani, 69 ATP la dublu).

De partea cealaltă, selecţionata Greciei va fi alcătuită din Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 7 ATP), Alexandros Skorilas (23 de ani, 753 ATP), Ioannis Xilas (22 de ani, 1.286 ATP), Aristotelis Thanos (22 de ani, 1.428 ATP) şi Petros Tsitsipas (23 de ani, 95 ATP la dublu).

Aceasta este cea de-a treia confruntare în Cupa Davis dintre cele două echipe, fiecare având câte o victorie. În 1933, Grecia a învins cu 4-1, la Atena, în turul al doilea al zonei Europa. România a câştigat în 1970, cu 5-0, la Bucureşti, în sferturile zonei Europa, victoriile fiind reuşite de Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Viorel Marcu, Sever Mureşan şi perechea Ilie Năstase/Ion Ţiriac.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.