Tehnicianul Dusan Uhrin Jr. a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii de la Dinamo trebuie să dea maximum la meciul retur de baraj cu Universitatea Cluj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Realitatea este că toată lumea trebuie să facă mai mult, dacă vrem să rămânem în prima ligă. Cred că adversarii vor juca pe contraatac. Trebuie să jucăm cu siguranţă, dar în acelaşi timp să înscriem minimum două goluri în timpul regulamentar. Nu e o situaţie deloc bună pentru istoria acestui club, dar sper că vom depăşi această perioadă. Nu mă simt prea bine, dar trebuie să dăm maximum. Am avut multe momente de presiune în cariera mea, nu e cel mai dificil moment. Nu vreau să le frâng inima fanilor dinamovişti. Pot să dorm, dar nu aşa bine, ma gândesc numai la acest meci. Jucătorii sunt un pic emoţionaţi, dar noi suntem vinovaţi pentru această situaţie. Trebuie să rămânem concentraţi. Dacă voi fi emoţionat sau nervos, va fi foarte rău pentru noi.Am vorbit cu fanii, cu câţiva lideri de la DDB. E normal să pună presiune, vor ca echipa să rămână în Liga 1. Nu cred că e momentul acum să ne gândim la bani, trebuie în primul rând să ne salvăm de la retrogradare. Nu joacă banii, trebuie să avem atitudine. Trebuie să recunosc că a fost mai greu decât mă aşteptam atunci când am semnat cu Dinamo. Nu vorbesc despre viitorul meu, am contract cu Dinamo, sunt concentrat acum doar pe meciul de duminică. Mereu am lucrat sub presiune aici. Aşa e la Dinamo, iar jucătorii trebuie să înţeleagă şi ei acest lucru, că sunt mereu sub presiune", a spus Dusan Uhrin, într-o conferinţa de presă.

Dinamo joacă, duminică, de la ora 20.30, cu Universitatea Cluj în barajul de menţinere/promovare pentru Liga 1. În tur, clujenii s-au impus, scor 2-0.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.