Preşedintele american Donald Trump a notat, pe Twitter, că jucătorii din NFL care nu stau în picioare la intonarea imnului naţional ar trebui să fie suspendaţi pe tot sezonul şi să nu fie plătiţi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a reacţionat în contextul în care NFL şi sindicatul jucătorilor au anunţat că lucrează la o rezoluţie cu privire la regulile legate de momentul intonării imnului la meciuri. Trump i-a criticat şi în trecut pe sportivii care au ales să protesteze îngenunchind la imn arătându-şi astfel nemulţumirea cu privire la brutalitatea poliţiei în special faţă de oamenii de culoare.

“Discuţiile cu privire la momentul intonării imnului în NFL au reînceput. Nu pot să cred! Dacă îngenunchezi o dată, afară din joc. A doua oară, afară tot sezonul/fără plată”, a scris Donald Trump pe Twitter, menţionând că NFL trebuie să ia măsuri.

Sindicatul jucătorulor din NFL a depus recent o plângere cu privire la o nouă regulă, potrivit căreia jucătorii trebuie să stea în picioare la intonarea imnului sau să aştepte în vestiar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.