Doi fani argentinieni care au ratat meciul cu Croaţia, din cauza unei încurcături legate de destinaţia lor, au primit bilete pentru partida următoare a Argentinei, datorită preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat, vineri, Kremlinul, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi suporteri s-au deplasat în Rusia plănuind să asiste la meciul de săptămâna trecută al Argentinei cu Croaţia, de la Nijni Novgorod. Ei au ajuns însă, din greşeală, în oraşul Veliki Novgorod, aflat la aproximativ 800 de kilometri vest de destinaţia dorită.

După ce s-a descoperit eroarea fanilor, cei doi bărbaţi au fost contactaţi de autorităţile regionale, care le-au spus că Putin le oferă bilete pentru meciul Argentinei cu Nigeria, care era programat cinci zile mai târziu, la Sankt Petersburg.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Întrebat de Interfax dacă Putin a cerut ca fanilor să li se dea bilete, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns: “Acesta este adevărul”.

“Ne-au spus că ne dau bilete pentru meciul de la Sankt Petersburg la ordinul lui Vladimir Putin. Totul se întâmplă cu un scop. Argentina a pierdut cu 0-3 meciul pentru care aveam bilete. În cele din urmă am reuşit să asistăm la o partidă istorică”, a declarat unul dintre fani.

Kremlinul doreşte să arate, profitând de Cupa Mondială, că Rusia este o ţară primitoare şi deschisă, astfel că s-a străduit să îi ajute pe fanii veniţi în Rusia pentru CM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.