Novak Djokovici, învins vineri de Jannik Sinner în semifinalele turneului de la Wimbledon, a promis că va reveni „cel puţin încă o dată” pentru a juca în turneul londonez pe care l-a câştigat de şapte ori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nu am niciun plan să-mi închei cariera la Wimbledon”, a declarat sârbul în vârstă de 38 de ani într-o conferinţă de presă, după ce a fost învins, scor 6-3, 6-3, 6-4 , de  numărul 1 mondial.

Diminuat de o accidentare la coapsă, jucătorul cu 24 de titluri de Grand Slam a spus că această problemă fizică l-a afectat „oarecum” în faţa lui Sinner. „Nu a fost o senzaţie plăcută pe teren (...) Sunt dezamăgit că nu am putut să mă mişc aşa cum speram”, a deplâns actualul număr 6 mondial.

Forţat să se retragă în semifinalele Australian Open, în ianuarie, din cauza unei rupturi musculare la coapsa stângă, „Nole” a declarat că nu a fost vorba de «ghinion», ci mai degrabă de leziuni legate de „vârstă şi uzura corpului (său)”. "Nu cred că este vorba de ghinion. Este pur şi simplu vârsta şi uzura corpului meu. Nu contează cât de mult am grijă de el, realitatea mă loveşte în acest moment, în ultimul an şi jumătate, ca niciodată înainte, ca să fiu sincer. Mi-e greu să accept, pentru că am impresia că atunci când sunt proaspăt, când sunt în formă, pot juca în continuare un tenis foarte bun. Am demonstrat asta în acest an".

Cu toate acestea, Djokovici este conştient de diferenţa uriaşă pe care o are faţă de noua generaţie, întruchipată de Jannik Sinner şi Carlos Alcaraz. "Cred că a juca cel mai bun din cinci seturi, mai ales anul acesta, a fost o adevărată luptă pentru mine din punct de vedere fizic. Cu cât turneul durează mai mult, cu atât condiţia mea fizică se deteriorează mai mult. Am ajuns în finale, am ajuns în semifinale la fiecare Slam din acest an, dar trebuie să joc împotriva lui Sinner sau Alcaraz. Tipii ăştia sunt în formă, tineri şi ageri. Mă simt ca şi cum aş intra în meci cu rezervorul pe jumătate gol. Pur şi simplu nu este posibil să câştigi un astfel de meci. Asta este, ştii? Este unul dintre acele lucruri pe care le accept şi le îmbrăţişez într-un fel, înfrunt realitatea aşa cum este şi încerc să fac ce este mai bine din ea, presupun".

În amurgul carierei sale, campionul de 100 de ori este împins înainte de înainte de câştigarea unui al 25-lea titlu de Grand Slam. În prezent, se află la egalitate cu australianca Margaret Court, care a acumulat 24, unele dintre ele înainte de era Open (inaugurată în 1968) şi ultimul în 1973. Cele mai mari şanse ale sale ar putea veni pe hard, la US Open la sfârşitul verii şi mai ales în ianuarie la Australian Open, unde a fost încoronat de zece ori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.