Portarul Laurenţiu Brănescu a jucat în sezonul anterior la divizionara secundă CSM Ceahlăul după un an în care aproape renunţase la carieră. După evoluţii bune, portarul a plecat în prima divizie din Malta, la Hibernians FC, echipă cu care are şansa de a evolua în cupele europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Este o înţelegere spre binele tuturor, această trecere a lui Laurenţiu Brănescu la echipa din Malta. Să nu uităm că trebuie să cântărim bine fiecare aspect şi să luăm deciziile cele mai bune pentru momentul prezent”, a declarat Angelo Alistar, cel care a preluat de la Marcel Puşcaş prerogativele de preşedinte al CSM Ceahlăul.
 
Laurenţiu Brănescu a afirmat că a fost surprins de oferta primită: “Am acceptat oferta venită din Malta pentru a juca în cupele europene, chiar dacă este vorba despre fazele eliminatorii. Am rămas surprins de ofertă, fiindcă mă pregăteam de un nou sezon la Piatra Neamţ. Chiar mă bucur că mi s-a oferit şansa să joc la CSM Ceahlăul. Aici am revenit în circuit şi nu voi uita oamenii cu care am lucrat pentru a reuşi să îmi aduc aportul la rezultatele înregistrate în sezonul precedent. Este o decizie care ajută şi clubul, aşa că mă bucur a apărut această oportunitate. Ceahlăului îi urez mult succes fiindcă a demonstrat de multe ori că poate realiza lucruri frumoase cu destul de puţin, dar fac un apel la suporteri să fie cât mai aproape de echipă”.

Portarul român s-a născut pe 30 martie 1994 şi şi-a început cariera Râmnicu Vâlcea, iar la 17 ani a plecat la Juventus.

El a mai evoluat la Omonia Nicosia, Dinamo, Poli Iaşi, Farul Constanţa, Universitatea Cluj sau Atromitos. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.