Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, duminică, la Digi Sport, că luase încă dinaintea meciului cu CFR Cluj decizia de a se despărţi de FCSB. El a precizat că în unele momente dificile s-a simţit singur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Nu am fost dat afară, am plecat eu. Eu am renunţat la acea clauză, am spus că nu vreau să mai stau. Dacă voiam să mai stau, puteam să mai rămân. Eu am venit să fac performanţă, să muncesc. Nu s-a pus nicio secundă problema de bani. Oricum plecam, nu se pune problema. Ştiam ce am de făcut înainte de acest meci. Decizia mea era deja luată. Ştiau doar cei doi colaboratori ai mei. În anumite momente dificile m-am simţit uneori singur. Mă refer că în momentul când ai rezultate negative multă lume pleacă de lângă tine. Eu mi-aş dori să văd oamenii care mă susţin”, a spus Dică.

El a precizat că este dezamăgit dacă Mihai Stoica i-a spus: “Nu avem antrenor” lui Gigi Becali. “Dacă a spus acest lucru, sunt dezamăgit. Am avut mare încredere în MM, ştie foarte bine că mereu am vorbit cu el şi i-am spus tot ce gândesc, nicio secundă nu m-am ascuns de el. Era omul de lângă mine. Am mai avut o perioadă în care am vrut să plec, după meciul cu Craiova. Mi-a zis Meme: ‘Rămâi!’. Dacă nu eram un antrenor competent putea să zică: ‘Da, e bine să pleci’. Când am venit la FCSB le-am spus, lui Gigi şi lui Meme: ‘În momentul în care nu mai aveţi încredere în mine să-mi spuneţi şi ne dăm mâna şi plec’”, a afirmat tehnicianul.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Nicolae Dică a menţionat că vrea să rămână cu lucrurile frumoase de la FCSB şi că îi mulţumeşte lui Gigi Becali pentru că i-a oferit şansa de a antrena echipa bucureşteană. “Nu mă aşteptam să aibă acea reacţie. Am fost mirat de ceea ce a spus patronul. Consider că am avut o relaţie bună şi îi mulţumesc că mi-a dat şansa să antrenez FCSB. (…) Patronul mi-a spus că de ce nu i-am spus de oferta din Arabia Saudită că mă lăsa să plec. Era dorinţa mea să rămân, să demonstrez”.

Dică este de părere că FCSB are un lot valoros, dar cu mulţi jucători tineri, care nu au constanţă. “Dar sunt jucători de calitate care pot deveni foarte buni”.

Antrenorul a mai spus că acum nu are o ofertă şi că va vedea după sărbători ce va face.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.