Tehnicianul formaţiei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că partida cu Viking FK, din play-off-ul Conference League, va fi una extrem de dificilă, sublliniind că jucătorii săi trebuie să aibă o evoluţie extrem de bună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ne aşteaptă o partidă foarte grea, cu un adversar foarte bun. Este o echipă nordică, cu o organizare foarte bună. Eu nu trăiesc din amintiri, trrăiesc prezentul, trebuie să facem un meci foarte bun pentru un rezultat pozitiv. orice rezultat am obţine nu ne va asigura liniştea pentru retur. Au fost echipe mari care au pierdut, după ce au câştigat în tur la scor ", a declarat Dică, într-o conferinţă de presă.

Dică a mai spus că nu vrea să vadă jucători mofturoşi la FCSB.

"Începem să căutăm fundaşi centrali. Bouhenna e şi accidentat, a avut unele probleme şi înainte şi am decis cu patronul şi cu MM (Mihai Stoica) să căutăm un alt fundaş central. Eu îmi doresc ca jucătorii să fie pregătiţi. Că joacă în campionat, că joacă în Europa, că joacă 20 minute, că joacă tot meciul, eu nu vreau jucători care să facă mofturi la antrenamente. Eu le-am transmis mereu că am nevoie de jucători de pe bancă ce reuşesc să facă diferenţa. Eu nu vreau să văd jucători supăraţi că joacă în campionat şi nu doar în Europa. Nu spun doar de Bouhenna, spun în general. Jucătorii ştiu treaba asta, i-am avertizat.", a precizat tehnicianul.

FCSB va evolua, joi, de la ora 21.30, în compania formaţiei Viking FK, în turul play-off-ului pentrru Conference League. Meciul va fi transmis de Pro TV.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.