Dialog între CCA şi reprezentanţii suporterilor din SuperLiga

Dialog între CCA şi reprezentanţii suporterilor din SuperLiga
FOTO: FRF

Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat, vineri, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, o întâlnire cu reprezentanţii suporterilor cluburilor din SuperLiga, ca parte a strategiei de comunicare a CCA, continuând astfel demersurile de dialog cu principalii actori din fotbalul românesc, informează FRF.

Au acceptat invitaţia de a participa la întâlnire reprezentanţi ai patru cluburi din SuperLiga, Universitatea Craiova, FC Rapid, Petrolul şi AFK Csikszereda.

Pe parcursul sesiunii la care au participat preşedintele CCA, Kyros Vassaras, şi specialişti din departamentul de arbitraj au fost analizate faze din actualul sezon competiţional, cu accent pe situaţiile care au generat dezbateri în spaţiul public.

Reprezentanţii CCA au explicat procesul decizional al arbitrilor şi al arbitrilor VAR, precum şi modul de aplicare a noilor prevederi din Legile Jocului şi instrucţiunile şi recomandările UEFA. De asemenea, participanţii au avut oportunitatea de a adresa întrebări şi de a primi clarificări referitoare la interpretarea Legilor Jocului, utilizarea sistemului VAR şi criteriile care stau la baza evaluării diferitelor faze de joc.

"Ne dorim ca dialogul cu toţi actorii implicaţi în fotbal, cluburi, jurnalişti, de acum şi suporteri, să fie unul constant şi constructiv. Astfel de întâlniri contribuie la o mai bună înţelegere a deciziilor din arbitraj şi oferă ocazia clarificării unor situaţii care generează interes în rândul suporterilor. Le mulţumim mult celor care şi-au făcut timp să fie prezenţi la întâlnire şi, pe viitor, ne dorim să participe şi mai mulţi reprezentanţi ai suporterilor cluburilor din SuperLiga", a declarat Kyros Vassaras, preşedintele CCA.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră