Şapte dintre cei mai spectaculoşi piloţi români vor face demonstraţii, sâmbătă, începând cu ora 14:00, în jurul Arenei Naţionale din Capitală, în cadrul ediţiei a doua din 2018 a Drift Games, informează Romanian Drift Community.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accesul la evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 este gratuit, iar publicul prezent va avea ocazia de a afla care sunt diferenţele dintre maşinile de competiţie şi cele de stradă, iar câţiva spectatori norocoşi chiar se vor afla în dreapta piloţilor la demonstraţii.

Răzvan Stan, Marius Mitrache, Sorin Ene, Traian Buşe, Radu „Evl Santos” Moise, Gabi Imre şi Niculae Dobre sunt piloţii care vor face un show unic la nivel naţional, din care nu vor lipsi parcările din derapaj, trecerile la limită pe lângă obstacole sau lovirea unor elemente poziţionate pe traseu.

"Nu va fi doar scop sportiv, ci ne dorim să educăm şi tinerii iubitori de automobilism, să le arătăm calea legală. De altfel, acesta este şi motto-ul evenimentului: sportivitate, fair play şi siguranţă în trafic", afirmă Andrei Balica, preşedintele Romanian Drift Community.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.