Decizia privind participarea lui Roger Federer la Laver Cup va fi luată în ultimul moment, anunţă preparatorul fizic al elveţianului

Decizia privind participarea lui Roger Federer la Laver Cup va fi luată în ultimul moment, anunţă preparatorul fizic al elveţianului

Pierre Paganini, preparatorul fizic al lui Roger Federer, a anunţat că jucătorul elveţian, care se confruntă cu probleme fizice, nu s-a hotărât încă dacă va participa la Laver Cup, competiţie care are loc în weekend la Londra.

"El va decide probabil în ultimul moment. S-a antrenat în aşa fel încât să aibă cât mai multe informaţii despre dacă este sau nu o idee bună. Abia aştept să aud decizia lui", a declarat Paganini pentru Blick.

Legendarul jucător care, la 41 de ani, tocmai şi-a anunţat retragerea, face parte din echipa Europeiechipei europene formată din Novak Djokovic, Rafael Nadal, Stefanos Tsitsipas, Casper Ruud şi Andy Murray.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră