David Popovici a declarat că mereu şi-a dorit să devină cel mai rapid din lume la ceva, subliniind că recordul său la 100 de metri liber nu va rezista prea mult, fiind posibil să-l bată chiar el. Sportivul a spus că a sărbătorit succesul de la Roma cu pizza.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Îmi doresc de când mă ştiu să devin cel mai rapid din istorie la ceva. Sper ca recordul meu să reziste cât mai mult, dar în acelaşi timp, sper să vină cineva să poată să-l bată şi după care să ne întrecem ca de la egal la egal, însă nu exclud varianta de a-l bate eu curând. Aşa că, fix recordul ăsta nu va rezista foarte mult, o să vin eu din urmă, din urma mea. Nu ştiu dacă o să mi se spună arogant pentru ca spun asta, dar cel mai mult m-a emoţionat recordul meu mondial şi cum m-am simţit imediat după ce am reuşit performanţa asta, când ieşeam din apă, când mă aplauda absolut toată tribuna, lumea era în delir şi a fost foarte emoţionant şi unic", a declarat Popovici.

David Popovici a sărbătorit recordul mondial cu pizza, alături de familie. "În seara cu recordul mondial am comandat nişte pizza la hotel, am pus masa de masaj pe hol şi am întins pizzele pe masă, am băut nişte apă, suc şi cam asta a fost, adică am fost foarte puţini oameni, eu şi echipa mea şi părinţii mei. si cam asta a fost, aşa am sărbătorit noi".

Cel mai surprinzător mesaj de felicitare a fost primit de la Michael Phelps. "Cred că a fost un mesaj la care nu mă aşteptam şi cred că de mic copil îmi doream să afle cineva ca Michael Phelps de mine".

Următoarea competiţie pentru David Popovici va fi Campionatul Mondial de juniori din Peru.

David Popovici a cucerit două medalii de aur în probele de 100 m liber (cu record mondial de seniori) şi 200 m liber, la Campionatele Europene de Nataţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.